Teologul, eseistul, traducătorul şi poetul Cristian Bădiliţă, care este originar din Săveni, şi-a lansat, sâmbătă, la Botoşani, o nouă carte. Este vorba de „Noul Testament. Apocalipsa lui Ioan”.
Evenimentul a fost organizat de Asociaţia Culturală Oglindanet, Primăria şi Consiliul Local al Municipiului Botoşani, împreună cu Editura Adevărul şi a avut loc în Sala de Marmură a Teatrului Mihai Eminescu.
Acesta este cel de-al treilea volum din seria noua traducere comentată a Noului Testament.
„Acesta este al treilea volum. deja lucrez la al patrulea. pentru mine, personal, apocalipsa face parte din trecut. Lucrez de vreo cinci luni la al patrulea volum- Evanghelia după Marcu„, a spus Bădiliţă.
Evenimentul a fost urmat de conferinţa: “Teme controversate din Apocalipsă”, prezentată de dr. Cristian Bădiliţă, la care a luat parte şi a vorbit şi protopopul Lucian Leonte. Discuţiile s-au concentrat pe „problema apocalipsei”, „tema martiriului”, „mitul antihristului” şi „problema milenarismului”.
Acţiunea a fost inclusă în cadrul manifestărilor prilejuite cu ocazia Zilelor municipiului Botoşani.
Bădiliţă a declarat, în debutul cuvântului său, că Botoşaniul arată foarte bine şi că „dacă lucrurile vor continua în acest ritm, pozitiv, risc să îmi cumpăr din nou casă la Botoşani, după ce acum şapte sau opt ani am vândut-o”.
„Nu am o simpatie foarte mare pentru nicio formaţiune politică din România. Asta-i problema! Cred în valoarea omului. Aici e palpabil acest aer de occidentalizare„, a adăugat Bădiliţă, care este stabilit de 16 ani la Paris.