Vineri, in Saptamana Luminata, ortodoxia sarbatoreste Izvorul Tamaduirii, un mare praznic ce dateaza din a doua jumatate a primului mileniu crestin. Se face referire la o vindecare minunata a unui orb ce si-a recapatat vederea dupa ce si-a udat fata cu apa unui izvor situat intr-o padure din apropierea Constantinopolului. Biserica zidita din ordin imparatesc pe locul unde era situat acel izvor a primit hramul “Izvorul Tamaduirii”.
La sarbatoarea de astazi mergem cu gandul si cu inima mai ales spre Maica Domului, cea care s-a dovedit izvor al dumnezeirii, prin nasterea Mantuitorului.
In toate bisericile si manastirile, dupa Sfanta Liturghie, se savarseste slujba de sfintire a apei (aghiasma mica), dupa o randuiala adecvata Saptamanii Luminate.
La Botoşani, biserica care poartă hramului “Izvorul tămăduirii” este situată în Parcul Tineretului. Aceasta a fost incendiată de două ori: o dată în 2009 şi o dată în 2010.