Sistemul de supraveghere video, ce a fost realizat în municipiul Botoşani cu fonduri europene, a devenit funcţional. Miercuri, în prezenţa Executivului Primăriei Botoşani şi ai unor şefi de instituţii publice, a avut loc închiderea lucrărilor şi finalizarea proiectului ” Creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii în zona de acţiune a municipiului Botoşani, prin achiziţionarea de echipamente specifice şi amenajarea unui centru de supraveghere”.
Proiectul a fost finanţat din Fondul European de Dezvoltare Regională şi a avut o valoare de peste 2,7 milioane lei. Potrivit reprezentanţilor Primăriei Botoşani, proiectul a avut ca obiectiv reducerea criminalităţii sociale şi creşterea siguranţei cetăţenilor din zona de acţiune urbană a municipiului Botoşani prin achiziţionarea şi instalarea unui sistem de supraveghere, compus dintr-un subsistem de 57 camere video, un subsistem de comunicaţii şi subsistem de monitorizare şi control.
Cele 57 camere video sunt amplasate în 31 de locaţii cu risc crescut de infracţionalitate din municipiul Botoşani, respectiv pieţe, intersecţii, pietonale, parcuri şi instituţii de învăţământ.
„Este un proiect de o importanţă majoră pentru noi, ţinând cont de ceea ce am dorit să facem şi cum va ajuta Botoşaniul. Creşterea siguranţei şi prevenirea criminalităţii cred că este important pentru cetăţenii din municipiul Botoşani. S-a făcut monitorizare video în zonele fierbinţi, atât în jurul şcolilor, în Centrul vechi, pietonalele, parcurile, acolo unde cetăţenii din Botoşani sunt prezenţi mai activ„, a spus primarul Cătălin Flutur.
Sistemul de supraveghere video va fi administrat de Poliţia Locală. Instituţia respectivă va gestiona toată activitatea din centrul de informare, la informaţiile ce vor fi stocate timp de 30 zile urmând să aibă acces şi Inspectoratului de Poliţie Judeţean.
„Va fi o cooperare interinstituţională, plus că prin realizarea acestui proiect se atinge obiectivul programului, în primul rând creşterea siguranţei cetăţenilor în municipiu, şi astea erau şi dorinţele cetăţenilor din municipiu. Acest proiect a fost realizat ca urmare a consultărilor cetăţenilor, ca urmare a unor sondaje în care cetăţenii şi-au exprimat dorinţa de a se simţi mai siguri în oraşul lor„, a spus Adriana Zăiceanu, administratorul public al municipiului.
Camerele video au fost montate la Şcoala 2, Şcoala 8, Şcoala 12, Liceul „Grigore Antipa”, Piaţa Viilor, PIetonalul Unirii, Colegiul Naţional „MIhai Eminescu”, Şcoala 3, Şcoala 11, Parcul Mihai Eminescu, Grup Şcolar „Petru Rareş”, Pietonalul Transilvaniei, Centrul istoric, Parcul Tineretului.
salut tuturor,mai bine facea-ti o fabrica dupa care o alta si ati fi avut mult mai multa sarja de credibilitate,ca nu sta in botosani nici ANGELA MERKEL SI NICI SFINTUL SOSOI,DOAMNE IARTA-MA RATA SCADE DE DELINCVENTA DACA OAMENII MUNCESC SE SIMT UTILI,AU CE PUNE PE MASA,DAR CUM VA VAD PE VOI IN EXTRAVAGANTA ,LUX SI TOATE CELELALTE NORMAL CA SE IAU DE VOI?????IAR VOI PRIN CAMERE DE FILMAT VRETI DA-I OPRITI;MAI INTII TE SPELI PE MIINI CA SA MANINCI,NU DUPA CE TE IMBOLNAVESTI INCEPI SA TE CAUTI;CAUTATI RAUL UNDE NU TREBUIE MERGETI LA RADACINA CA NU CRED CA OAMENII DUPA CE LE DA-TI DE LUCRU STAU SA VA DEA IN CAP??