O femeie din Botoşani a dat, în Săptămâna Patimilor, o lecţie de onestitate multora dintre botoşăneni. Femeia a găsit un portofel într-o farmacie şi deşi a văzut că avea 11 milioane de lei in el, aceasta l-a dus imediat la poliţie pentru a-l preda.
“L-am găsit la farmacie. M-am dus să îmi cumpăr medicamente pentru mine şi era portofelul pus pe tejghea la farmacie. Nu era nimeni nici în dreapta, nici în stânga aşa că l-am luat, fără să mă uit în el, şi m-am dus acasă că eram încărcată de la piaţă. Când am văzut ce e în el, m-am întors înapoi la piaţă să văd să îl dau la miliţie, numai să ajungă banii la persoana respectivă. Mie nu-mi trebuieşte un leu”, a declarat pentru Tele’M, Saveta Rodus.
Saveta Rodus spune că s-a gândit la faptul că Elena Ştefan, în vârstă de 30 de ani, din Vorniceni, cea care şi-a pierdut portofelul probabil este foarte suparată şi s-a gândit să îi aducă o bucurie în suflet, acum, în Săptămâna Patimilor. În portofel mai era cartea de identitate a femeii şi o retetă de la medicul de familie.