Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate a imputat, în primul trimestru al acestui an, aproape 40.000 lei furnizorilor de servicii medicale, întrucât nu au respectat prevederile contractuale. Rodica Huţuleac, preşedintele CAS Botoşani, a declarat că neregulile au fost depistate în urma unor controale efectuate la furnizori. Au fost efectuate în perioada amintită 141 controale, la tot atâţia furnizori.
„În urma controalelor s-au dat trei avertismente şi s-au făcut imputări de 37.936 lei pentru raportare eronată a procentului de compensare, deficienţe în modul de prescriere a medicamentelor a persoanelor cu venituri cumulate cu pensii mai mari de 700 lei. De asemenea, 10% s-a imputat unui furnizor, pentru că programul de pe uşă nu corespunde cu programul declarat la Casă, iar alţi 10% unui alt furnizor pentru nerespectarea programului de activitate „, a precizat Rodica Huţuleac.