În urma unei acţiuni a poliţiştilor de frontieră maramureşeni au fost găsite 17 tractoare şi utilaje în judeţul Botoşani, care erau furate din străinătate.
Utilajele de mare tonaj, în valoare de peste 1,2 milioane de euro, au fost furate din ţări ale Uniunii Europene, potrivit Inspectoratului Teritorial al Poliţiei de Frontieră (STPF) Sighetu Marmaţiei.
Acestea urmează să fie supuse unor expertize tehnico-stiinţifice în vederea stabilirii seriilor reale de saşiu.
În acelaşi timp, poliţiştii de frontieră din cadrul STPF Maramureş, sub coordonarea procurorului de caz, fac cercetări pentru tăinuire, înşelăciune în formă continuată şi fals material în înscrisuri oficiale.