Un raport guvernamental arata ca in judetul Botosani ar urma sa demareze in acest an cea mai mare investitie din istoria judetului. Potrivit unei analize a Executivului, la Paltinis vor incepe lucrarile la un parc eolian in valoare de 500 de milioane de euro.
Suma claseaza judetul pe primul loc pe tara la investitii pe plan teritorial.
Parcul ar urma sa fie realizat de societatea Terra SPV One si sa creeze 200 de locuri de munca. Proiectul a obtinut avizul de mediu inca de anul trecut si urmeaza sa inceapa in primavara acestui an. Potrivit documentelor ar urma sa se intinda pe o suprafata de noua hectare, cuprinzand 59 de centrale eoliene.
Datele Ministerului Finantelor Publice arata ca societatea initiatoare a proiectului are un capital social de 10.000 lei de si pierderi in anul financiar 2010 de peste un milion lei. Pe langa investitia propriu zisa, reprezentantii societatii au precizat ca vor sa pietruiasca mai multe drumuri din comuna.
Sursa: Monitorul de Botoşani