Succesul pe care l-au avut, toată vara, la spectacolele susţinute în parcul „Mihai Eminescu” şi mai ales bucuria şi dragostea pentru cântec au pus bazele unei colaborări frumoase pentru grupul Cheia Sol.
La propunerea profesoarei Oana Puşcaşu, Teatrul Vasilache, sprijină tinerele talente, prin punerea gratuită, la dispoziţia a copiilor, a scenei teatrului .
Astfel, înaintea fiecărei reprezentaţii a Teatrului Vasilache, din zilele de duminică, copii coordonaţi de profesoara Oana Puşcaşu, vor susţine un microrecital de 10 min. pe scena de la Vasilache.
Spectacolele susţinute de trupa de teatru „Vasilache” au loc în fiecare duminică, de la ora 11.00 şi 12.30.
Vă aşteptăm începând chiar cu duminica Floriilor să-i ascultaţi şi să dansaţi alături de copiii de la Grupul Cheia Sol, începând cu orele 10.50 şi 12.20, după care veţi urmări spectacolul Povestiri de buzunar.
Microrecitalul de duminică va fi susţinut de Amalia Hrom.