FC Botoşani- Dunărea Galaţi 2-2 (1-0)

FC Botosani- Dunarea Galati 2-2FC Botoșani a terminat la egalitate, scor 2-2 (1-0), partida disputată, miercuri, pe teren propriu, în etapa a XIX-a, contra formaţiei Dunărea Galaţi. Botoșaniul a deschis scorul prin Stanciu în minutul 22, iar după pauză, în minutul 70, Popescu a stabilit egalitate. Oaspeții au preluat avantajul în minutul 73, prin Cârjan, iar Homneac a egalat în ultimul minut al jocului.
 
Suntem dezamăgiţi că nu am reuşit să câştigăm jocul acesta. Aveam nevoie de cele trei puncte. Speram să ne dăm seama că ne-am propus un obiectiv relizabil. Pentru un joc acasă au fost puţine ocazii. Pe finalul jocului, după ce am fost conduşi au apărut ceva ocazii dar nu create de noi ci pe luptă, pe mingi de angajament. La primul gol a fost greşeală de poziţionare, la golul doi s-a trecut mult prea lejer„, a spus Costel Orac la finalul jocului.

 
 
Valeriu Iftimie

Principalul finanţator al echipei fanion a judeţului, Valeriu Iftimie a fost foarte nervos la finalul partidei și şi-a cerut scuze de la spectatorii care au plecat dezamăgiţi de pe stadion.

„A venit atâta lume la stadion şi noi jucăm penibil. Am fost slabi, păioşi, proşti, de la antrenor până la ultimul fotbalist. Îmi pare atât de rău că ratăm ocazii fantastice, adică la meciul de azi echipa asta trebuia să o baţi cu 4 – 0, nu cu 2- 0 cât am spus eu la început, dar să fim atât de penibili, atât de proşti, este inexplicabil, înseamnă că ceva este în capul lor. Aproape că mă duc cu gândul că joacă la pariuri, pe cuvântul meu de onoare. Nu poţi juca atât de slab într-un meci acasă când ai lângă tine 4.000 de oameni. Ne se poate… Şi cu echipă care e zero. Zero! Suntem varză! Var-ză! Jucăm mai prost ca în tur. Clar! Şi mă uit la Orac, trebuia să schimbe, să se întâmple ceva, era clar că echipa mergea în groapă, nu se mai întâmpla nimic, era clar că luăm gol. Conduci cu 1 – 0 şi tu dai pasă în spate?”,  a spus Iftime.

Iată echipele:
FC BOTOŞANI DUNĂREA GALAȚI
Nr. Nume ,
prenume
Anul

Naşterii

 

Nr. Nume , prenume Anul

Naşterii

 

12 Curileac Vasile-(cpt.) 1984 12 Măstăcan
Nicușor
1989
3 Bordeanu Valeriu 1977 3 Cristescu Daniel 1987
25 Dinu Ciprian 1982 6 Căldăraru Cristian 1989
6 Rudac Nicolai 1986 15 Florea Daniel 1975
17 Todoran Dinu 1978 8 Ghiocel Costin 1994
19 Patache Andrei 1987 20 Muntean Valentin 1989
10 Vașvari Gabriel 1986 14 Cioinac Ionuț 1991
18 Matiș Lucian 1990 2 Popescu Dan (cpt.) 1988
8 Stanciu Ciprian 1990 9 Cârjan George 1988
2 Poverlovici Andrei 1985 10 Bârlădeanu George 1988
9 Matei Marius 1984 5 Cristea Alexandru 1983
   
1 Bordeanu Alin 1980 1 Chirinciuc Anatoli 1989
5 Bălan Daniel 1979 11 Eni Cristian 1991
7 Ghiceanu Bogdan 1987 13 Gârleanu Cosmin 1989
21 Homneac Tudor 1987 17 Cucu Nicolae 1989
27 Atudorei Răzvan 1990 19 Ion Valentin 1995
24 Vintilă Marian 1990 4 Radu Laurențiu 1987
26 Lorincz Jozsef 1985 7 Enache Ionuț 1981
Costel Oracă – antrenor principal Eugen Baştină – antrenor
principal
 
Arbitru
central
Feșnic Horațiu (Cluj)
Arbitru
asistent
Hiticaș
Andra (Bistrița Năsăud)
Arbitru
asistent
Marica Mihai
(Bistrița Năsăud)
Arbitru
rezerva
Amarandei
Ciprian (Vaslui)
Observator
FRF
Petrescu
Marin (Brăila)
Observator
FRF
Boca Sorin
(Iași)

One thought on “FC Botoşani- Dunărea Galaţi 2-2 (1-0)

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *