Inspectoratul Scolar Judetean a stabilit centrele de examen pentru cadrele didactice care vor sustine examene de ocupare a posturilor. Inscrierile la concurs au inceput pe 2 aprilie si se vor incheia pe 12 aprilie. Potrivit reprezentantilor ISJ, centrele au fost stabilite la Colegiul National A.T.Laurian, Scoala 17, Scoala 14, CJRAE (pentru scoli speciale) , Liceul Sportiv, doua centre sunt in Dorohoi, la Colegiul Ghica si la Scoala 5, un centru va fi la Darabani, Saveni, Trusesti, Cristinesti, Dumbravita, Flamanzi.
Daniel Cojocaiu, inspector Resurse Umane IŞJ Botoşani, a declarat că există o comisie de monitorizare a examenelor în cadrul Inspectoratului Şcolar, care va monitoriza activitatea la fiecare centru. În comisie va exista şi un reprezentant al Inspectoratului Şcolar. „Examenul va fi supravegheat video, iar cu 48 de ore înainte de examen,comisia va elabora subiectele. Examemul scris va fi susţinut în luna august şi va reprezenta trei sferturi din nota finala, pentru că va exista şi o probă practică, adică o lecţie la clasă”, a declarat Daniel Cojocariu, inspector IŞJ Botoşani.
Daca asta a ajuns inspector scolar de ce ne mai miram ca invatamantul botosanean este atat de jos. Cine il cunoaste stie ca in afara de fotbal la restul era AFON. Meditati domnilor si doamnelor cand puneti in functie asemenea persoane.