Două persoane au fost rănite, vineri la prânz, în urma unui accident care a avut loc în Cătămărăşti Deal, pe drumul naţional care face legătura între Botoşani şi Dorohoi. O autoutilitară VW, condusă de Dumitru Grosu, de 52 de ani, care căra produse de panificaţie Dobrogea, a intrat pe contrasens şi a lovit în plin un Ford Mondeo. În urma accidentului, şoferul Fordului, Chirică Nazare, de 51 de ani, care se afla singur în maşină, a fost rănit. De asemenea, la spital a ajuns şi soţia şoferului vinovat, Aurica Grosu, de 51 de ani, care se afla pe scaunul din dreapta al autoutilitarei. Victimele au fost transportate la Spitalul Judeţean Mavromati cu traumastime la coloană.
Potrivit poliţiştilor, şoferul vinovat nu îşi explică cum a ajuns pe contrasens.