Executivul Primăriei Botoşani doreşte creşterea numărului de turişti în Botoşani şi zonele asociate acestuia şi să promoveze valorile culturale. Cătălin Flutur, primarul municipiului Botoşani, a declarat că acest lucru se va întâmpla prin implementarea unui proiect la nivelul municipiului, ce va presupune înfiinţarea unui Centru naţional de informare şi promovarea turistică.
„Am avut vizita pe teren a reprezentanţilor Ministerului Dezvoltării, pentru că am accesat un proiect important pentru municipiul Botoşani, de mai mică anvergură. Vom crea la Botoşani un Centru naţional de informare şi promovare turistică. Este un proiect de aproape 650.000 lei, cu o plajă destul de largă de acţiuni. Cred că este important pentru oraş, pentru că acest Centru naţional trebuie să promoveze valorile noastre culturale, Centrul vechi al municipiului Botoşani şi ulterior zona de agrement„, a spus Flutur.
Primăria Botoşani va avea o contribuţie financiară în acest proiect de peste 9000 lei. Acest centru va funcţiona într-un spaţiu din Centrul vechi.