Cosmin Lucian Macsim, fiul omului de afaceri Costel Mascim, trebuie să dea din nou cu subsemnatul în faţa procurorilor. Şi asta după ce dosarele penale în care acesta era anchetat pentru conducere sub influenţa alcoolului, părăsirea locului accidentului şi pentru ultraj şi pentru care fusese scos de sub urmărire penală au fost infirmate.
Procurorii Parchetului de pe lângă Curtea de Apel Suceava au decis infirmarea soluţiei date de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani în dosarul în care Cosmin Lucian Macsim a fost cercetat penal pentru o alcoolemie de 1,35 g/l alcool pur în sânge şi pentru părăsirea locului accidentului fără încuviinţarea organelor de poliţie, după producerea unui accident. Iniţial, el a fost scos de sub urmărire penală, însă decizia de atunci a procurorului a fost considerată greşită şi infirmată.
De asemenea, procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani au infirmat şi o soluţie într-un dosar în care Macsim a fost cercetat pentru ultraj. El a fost prins, în urmă cu doi ani, circulând pe contrasens, iar agentul de circulaţie l-a amendat. La scurt timp, el a continuat să aibă un comportament urât în trafic şi a mai fost oprit o dată şi amendat din nou.
După un timp, Macsim s-a întâlnit cu agentul de circulaţie într-un club, lovindu-l cu pumnul şi cu capul.
Cosmin Lucian Macsim a fost cercetat pentru ultraj, însă procurorul de caz a dispus, şi aici, scoaterea de sub urmărire penală. Şi această decizie a fost considerată greşită.
Macsim a recidivat, anul trecut lovind un poliţist după ce a fost prins cu ţigări de contrabandă în maşină.
Fiul omului de afaceri Costel Macsim a ieşit de după gratii pe cauţiune. Vezi cât a plătit!
Cosmine locul tau e la puscarie pentru ca trebuie sa scapam orasul acesta de smecheri din trafic care se cred ca fac legea strazii, de copiii de bani gata cu masini tunate, mai stai si tu un pic pe dreapta la mititica ca sa te mai calmezi un pic !!!
Draga cetatene, se vede ca esti sau turmentat sau chiar nu realizezi cum merge justitia la Botosani. Cata vreme procurorii sunt PENALI si dau decizii sfidand nu doar legea ci chiar bunul simt nu ai sa vezi dreptate. Aici domneste banul. Cand procurorul face sluj la usa interlopului ce sa ceri de la justitie in Botosani? Si pentru redactie: De ce nu dati numele stimabilului procuror care decide ca esti curat ca lacrima daca conduci baut si bati politisti? Doar asa, sa stim si noi cine sunt cavalerii dreptatii si cine ii ling in fund pe interlopi?