Poliţiştii din cadrul Oficiului Român pentru Imigrări-Biroul pentru Imigrări Botoşani în cooperare cu jandarmi ai Inspectoratului Judetean de Jandarmi Botoşani au desfăşurat în Piaţa Centrală o acţiune privind combaterea şederii ilegale a străinilor, depistarea celor care nu respectă scopul declarat la obţinerea vizei şi regimul micului trafic stabilit prin acordul dintre România şi Republica Moldova.
În urma acţiunii desfaşurate au fost legitimate 27 persoane, atât cetăţeni români cât şi cetăţeni străini.
Un număr de opt străini, toţi cetăţeni ai Republicii Moldova, posesori de vize valabile în scop de vizită, au fost depistaţi desfăşurând activităţi de comerţ, nerespecând scopul declarat la obţinerea vizei de intrare în România.
În urma celor constatate, străinilor le-au fost emise decizii de returnare prin care sunt obligaţi să părăsească ţara în termen de 15 zile, instituindu-se totodată şi măsura de nepermitere a intrării în România pentru o perioadă de şase luni.