Primul tronson al clădirii Spitalului Judeţean, care a intrat în reabilitare, va fi gata până în luna iunie. Cel puţin asta a declarat preşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Ţâbuleac, care a precizat că această investiţie va fi adusă în situaţia de a primi paturi cu bolnavi, astfel încât să se creeze front de lucru pentru etapele ulterioare.
Preşedintele CJ spune că a făcut o vizită pe şantierele deschise la Spitalul Judeţean, respectiv Maternitatea Botoşani şi a constatat că stadiul la care s-a ajuns cu lucrările nu este nici foarte avansat, însă s-a recuperat din rămânerile în urmă anterioare.
„S-au efectuat consolidări pe primul tronson atacat în această investiţie, s-au executat reabilitări pe zona de instalaţii şi mai sunt o serie de dificultăţi, pentru că în execuţie au fost identificate o serie de lucrări care sunt necesare, dar nu sunt prinse în proiect, pentru care proiectanţii au propus soluţii de rezolvare. Este vorba de o serie de lucrări de consolidare la planşee, la casa scării. Sunt anumite suprafeţe de tencuieli suplimentare şi erau nişte discuţii în ceea ce priveşte partea de tâmplărie interioară. Toate aceste chestiuni sunt rezolvabile„, a spus Mihai Ţâbuleac.