Tânăr reţinut după ce a furat cerceii din urechi unor fetiţe

Un tânăr de 19 ani este cercetat de poliţişti după ce a furat cerceii din urechi unei fetiţe de şase ani. Poliţia municipiului Botoşani a fost sesizată de către M. F. din municipiul Botoșani, cu privire la faptul că în seara de 20 martie, în jurul orei 20.30, un tânăr  necunoscut a abordat-o pe  fiica  sa – M. E. de 6  ani – și, motivând că i s-au desfăcut cerceii, i-a sustras minorei bijuteriile respective, după  care a dispărut.

În urma cercetărilor efectuate şi a probatoriului administrat în cauză,  poliţiştii Biroului de Investigații Criminale l-au identificat pe Alexandru Marian Z. de 19 ani, din comuna Leorda, județul Botoșani, ca fiind principalul suspect de săvârşirea faptei reclamate.

În urma extinderii cercetărilor, s-a stabilit că tânărul este suspectat şi de săvârşirea altor furturi, în perioada 29.02 – 20.03.2012, folosind acelaşi mod de operare, în dauna altor patru părți vătămate, de asemenea minore.

Tânărul a fost reținerii pentru 24 de ore în arestul IPJ Botoşani, urmând ca astăzi, 22 martie, să fie prezentat  Parchetului de pe lângă Judecătoria Botoşani, în vederea luării faţă de acesta a măsurii procesuale a arestării preventive.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *