Senatorul Marcu îl ia la întrebări pe ministrul Economiei

Gheorghe Marcu în Senatul României
Gheorghe Marcu în Senatul României

Liderul PSD din Botoşani, senatorul Gheorghe Marcu, i-a adresat, luni, o interpelare ministrului Economiei, Lucian Bode, cu privire la situaţia societăţii Hidroelectrica

Iată conţinutul interpelării:

Domnule Ministru,

        Contractele încheiate de Hidroelectrica sunt încă valabile şi efectele acestora sunt puternic resimţite de economia ţării. Renegocierea acestora, cerută de Fondul Monetar Internaţional, până la data de 15 februarie a.c., a fost amânată, conform declaraţiilor dumneavoastră, până la sfârşitul lunii martie.

         Având în vedere faptul că luna trecută am aflat, tot din surse oficiale, că aceste contracte preferenţiale nu pot fi reziliate şi că precedenta rundă de negocieri a eşuat, fapt pentru care au fost trimise la Ministerul Justiţiei pentru a fi analizate, vă rog să-mi răspundeţi la următoarele întrebări:

–         Care este recomandarea Ministerului Justiţiei pentru rezolvarea impasului în renegocierea contractelor Hidroelectrica?

–         A stat această recomandare la baza reluării discuţiilor cu firmele beneficiare, despre care aţi declarat săptămâna trecută?

–         Ce garanţii aveţi că data preconizată pentru finalizarea discuţiilor va fi respectată şi nu vom avea parte de o nouă amânare?

 

5 thoughts on “Senatorul Marcu îl ia la întrebări pe ministrul Economiei

  1. Cine este acest Marcu? O nimeni care incearca sa para si el interesat de soarta poporului? Nu uitati ca cei din USL nu au acordat bugete pentru multe lucruri folositoare cetatenilor.

  2. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Mai lasa-ma cu ipocriziile astea pentru ca nu te crede nimeni ca te-ai preocupa de soarta economiei tarii, ci doar de propriul buzunar.

  3. Pentru Ionut si Andrei.
    Sunteti in mare eroare,D-l Marcu in ultimii 4 ani a facut mult mai bine cetatenilor decat Guvernul PDL-ist pe care il aperati cu ardoare.Acest Guvern PDL-ist nu a facut altceva decat sa reduca locuri de munca,sa taie salarii,pensii,alocatii,ajutoare sociale si alte drepturi banesti ale cetatenilor,pe cand D-l Marcu a facut interpelari ministrilor si primului-ministru pentru a rezolva multe probleme ale cetatenilor.

  4. Eu nici n-am auzit de acest Marcu. Cine este el sa-l ia la intrebari pe ministrul economie? La urma urmei ministrul economiei este acolo sa faca ceva pentru noi, dar el ce face pt noi?

  5. Senatorul Marcu este un nimeni care la fel ca si USL-stii arunca declaratii si „preocupari” pentru Romania culmea,doar in perioada alegerilor,pana atunci ei sunt indiferenti!

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *