Mii de servicii invalidate de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate în luna februarie, atât spitalelor, cât şi medicilor de familie. Potrivit reprezentanţilor CAS Botoşani, în urma raportărilor furnizorilor de servicii medicale aflaţi în contract cu instituţia de asigurări de sănătate, dar şi a unor controale efectuate, luna trecută au fost invalidate de la plată peste 2400 de servicii raportate de medicii de familie şi alte peste 1500 de servicii raportate de spitale. Cele mai multe servicii medicale au fost invalidate la Spitalul Judeţean, respectiv peste 900 la număr, după care Spitalului municipal Dorohoi peste 270 de servicii.
„Aceste servicii au fost invalidate din diverse probleme procedurale şi pentru neîndeplinirea normelor contractului cadru. Fie nu au fost completate bine documentele, fie nu a fost pus bine diagnosticul, etc„, a precizat Rodica Huţuleac, preşedintele Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate.
De asemenea, au fost invalidate şi şapte bilete de trimitere pentru investigaţii paraclinice-radiologie şi imagistică, precum şi 20 de foi de observaţii pacienţilor neasiguraţi internaţi prin spitalizare continuă, cele mai multe respectiv 18 fiind la Spitalul Judeţean, precum şi alte 40 de foi în cazul pacienţilor internaţi prin UPU, deşi nu necesitau internare.
Pentru a fi consultat la cardiologie, pe langa toate celelalte documente este obligatorie efectuarea EKG. De ce se plateste 25 lei pentru EKG, daca esti cu bilet de trimitere de la medicul de familie si esti asigurat?
Daca medicii de la UPU nu dadeau internare si persoana deceda, raspundea Casa de Sanatate Botosani ? Raspundea doamna Hutuleac? De ce nu este lasat medicul sa decida ce este bine pentru pacient? Propun sa vina doamna Hutuleac la Unitatea de Primire a Urgentelor de la Spitalul Judetean de Urgenta Mavromati Botosani si sa-si asume raspunderea fata de viata oamenilor. Din birou este usor sa tai si sa judeci. Mai bine sa se cheltuie cativa bani decat sa moara oamenii.