Toţi salariaţii Spitalului Judeţean primesc salariile diminuate, nu numai cei de la Secţia de Psihiatrie. Managerul Spitalului Judeţean, medicul Ovidiu Mimor, spune că a fost nevoit să ia această măsură pentru a reduce din datoriile acumulate de Spitalul de Psihiatrie şi Spitalul de Obstetrică şi Ginecologie. Potrivit acestuia, la Spitalul de Psihiatrie cheltuielile cu personalul, în momentul preluării, erau de 77, 76% şi trebuiau să fie de 70%, în timp ce la Maternitatea Botoşani procentul a fost de 132%.
Mimor spune că a fost nevoit să reducă salariile şi angajaţilor Spitalului Judeţean, spital care nu avea nicio datorie, dar şi pe cele ale angajaţilor de la Spitalul de Copii, spital care în momentul preluării avea un profit de 700.000 lei.
Ovidiu Mimor a declarat că banii pe luna februarie de la cele trei spitale comasate au fost viraţi de Casa Judeţeană de Asigurări de Sănătate pe Spitalul Judeţean, iar din cauza datoriilor Spitalului de Psihiatrie şi Maternităţii, bugetul total al Spitalului Judeţean a fost influenţat negativ, fondul de salarii fiind depăşit şi ajungând la 83,4%.
„Datoriile Spitalului de Psihiatrie la data de astăzi către furnizori sunt de 1,53 milioane lei, datorii făcute de cei care au fost la cârma spitalului şi care au încălcat legea. Acele sporuri trebuiau diminuate pentru a se încadra în fondul de salarii sub 70%. La Maternitate, pe lângă banii pe care îi iau de la Casa de Asigurări mai iau şi 32% din banii Spitalului Judeţean. Lucrurile de a umbla la acele sporuri , de la până la, legea permite managerului, dar nu numai că îi permite îl obligă prin Legea responsabilităţii fiscale, să nu dea acele sporuri dacă depăşesc 70%. Eu încerc să îndrept lucrurile, dar ei sunt obişnuiţi de vechea conducere să nu li se taie salariile, din contra să se facă angajari, să-i preamărească, dar responsabilitate nu există. Ce ar fi acum ca noi să le oprim apa, că avem somaţie, să le oprim curentul electric, bolnavii nu mai au ce căuta în spital pentru că nu au medicamente, mâncare, apă, căldură şi să rămână salariaţii în curtea spitalului sau în saloane cât vor ei, dacă aşa înţeleg că poate să funcţioneze un spital„, a precizat managerul Spitalului Judeţean.
El susţine că pentru a echilibra bugetul şi pentru a stinge datoriile celor două unităţi devenite secţii ale spitalului, va trebui ca măsura privind diminuarea salariilor să fie aplicată timp de vreo cinci luni.
Sa se diminueze salariile celor care au venit cu datorii sau sa fie executati silit cei ce i-au manageriat.Ce vina avem noi ceilalti si copiii nostri?Si-asa salariile sunt de mizerie si traim de azi pe maine.
Pana nu de mult, dl Mimor promitea ca pleaca acasa doar personal din zona administrativa a spitalelor comasate, iar personalul medical va fi preluat in totalitate, si salariile nu numai ca vor fi mentinute, dar chiar vor fi crescute !!!
Vedeti rezultatul….taie si el, ca nu a avut timp sa consulte situatia financiara a spitalelor comasate inainte de a se bate cu caramida in piept…