O şoferiţă a accidentat un copil de patru ani după care a părăsit locul faptei

Spitalul de Copii -CPUO şoferiţă din Dersca este cercetată după ce a accidentat un copil şi a părăsit locul faptei fără a anunţa organele de poliţie. Accidentul a avut loc luni. În timp ce conducea un autoturism pe un drum sătesc, pe raza comunei Dersca, Doiniţa A. de 42 ani, din comună, l-a acroşat cu partea din faţă a autoturismului pe minorul B. P. de 4 ani, din comuna Dersca, care s-a angajat în traversarea drumului fără a se asigura.

După impact, femeia l-a luat pe minor în autoturism şi l-a condus la domiciliu, unde i-a găsit pe tatăl și bunica acestuia și după ce a discutat cu aceștia au hotărât împreună să-l ducă la dispensarul local pentru a-i fi acordate îngrijiri medicale.

Întrucât la dispensarul medical nu a fost gasit medicul de familie, minorul a fost transportat la Spitalul municipiului Dorohoi, de unde ulterior, cu ambulanța, a fost transferat la Spitalul de Pediatrie Botoșani, rămânând internat.

Conducătoarea auto s-a întors în localitatea Dersca, fără a anunța organele de poliție despre eveniment, timp în care autoturismul implicat în accident a fost folosit și condus pe raza localității de domiciliu de către soțul acesteia.

Cu prilejul audierilor, şoferiţa a declarat că nu a considerat necesar să anunțe poliția despre eveniment întrucât nu l-a lovit cu mașina pe copil, acesta împiedicându-se și accidentându-se singur.

A fost testată cu aparatul etilotest, rezultatul fiind negativ. Doiniţa A. este cercetată sub aspectul săvârșirii infracțiunilor de vătămare corporală din culpă și părăsirea locului accidentului fără încuviințarea poliției.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *