Ziua Gărzii Naţionale de Mediu a fost marcată şi la Botoşani prin diverse acţiuni la Şcoala 6 şi Şcoala 7 Botoşani, prin implicarea şi a Corpul voluntarilor de mediu. Elevii au fost învăţaţi de comisarii Gărzii de Mediu Botoşani cum să aibă un mediu curat şi care sunt legile ce trebuiesc respectate privind protecţia mediului. Ziua Naţională a Gării de Mediu este marcată anual pe 12 martie.
Garda de Mediu Botoşani s-a desprins ca un organ specializat în inspecţie şi control din Agenţia de Protecţia Mediului pe 12 martie 2003. La început, subordonarea era direct Comisariatului General, după care în structura gărzii au intervenit comisariatele regionale.
„De la funcţionare şi până în prezent, Garda de Mediu s-a achitat de toate sarcinile ce au fost atribuite atât de la nivelul Comisaritului General, cât şi de la nivelul Comisariatului regional. Structura organizatorică a început cu opt comisari, iar migraţia nu a fost mare decât cea naturală. Avem trei comisari cu experienţă de peste 15 ani în inspecţie şi control de mediu, alţi patru comisari venind prin transfer de la Agenţia de Mediu la garda de mediu în 2010. În prezent, structura organizatorică suprinde şase comisari„, a precizat Rodica Zelincă, comisar şef Garda de Mediu Botoşani.