O persoana a fost depistată şi încarcerata după ce a încălcat obligaţiile pe care le avea pe timpul liberării sub control judiciar.
În urma activităţilor de investigare şi supraveghere desfăşurate de poliţişti cu privire la Ciprian C. de 30 ani, din comuna Roma, judeţul Botoşani, faţă de care Judecătoria Botoşani a dispus prin încheierea din data de 4 aprilie 2011, obligarea de a nu părăsi localitatea (fiind cercetat pentru săvârşirea în anul 2011 a unei infracţiuni de furt calificat), s-a constatat că acesta a încălcat mai multe obligaţii pe care le avea pe timpul liberării sub control judiciar, astfel încât, la data de 28 februarie, poliţiştii au înaintat către Judecătoria Botoşani documentaţia în vederea revocării măsurii dispuse şi emiterii unui nou mandat de arestare preventivă.
Cu ocazia şedinţei de judecată din data de 8 martie, Judecătoria Botoşani a dispus revocarea măsurii de liberare sub control judiciar a lui Ciprian C. şi a emis mandat de arestare preventivă faţă de acesta.
Bărbatul a fost depistat de către poliţiştii Serviciului Investigaţii Criminale şi a fost depus în arestul IPJ Botoșani.