Magistraţii Tribunalului Botoşani au dispsu, joi, măsuri preventive în cazul fostului şef al Postului de Poliţie din Dersa, Adrian trofin, acuzat de luare de mită. El, dar şi complicea sa, Valeria Ciobotariu, au primit interdicţia de a părăsi ţara.
Ei au obligaţia să se prezinte la instanţa de judecată ori de câte ori sunt chemaţi, să se prezinte la Poliţia Municipiului Botoşani, conform programului de supraveghere întocmit de aceasta sau ori de câte ori sunt chemaţi; să nu-şi schimbe locuinţele fără încuviinţarea instanţei; să nu deţină, să nu folosească şi să nu poarte nici o categorie de arme.
Vă reamintim că în urmă cu o săptămână Adrian trofin a fost trimis în judecată pentru luare de mită, după ce, în calitate de şef de post, a luat mită de la un localnic din dersca pentru a-i permite acestuia să circule prin localitate la vonalul maşinii, deşi nu deţine permis.