Un elev din Dorohoi a fost şantajat de o persoană necunoscută, care sub ameninţarea unor acte de violenţă i-a pretins bani. Poliția Municipiului Dorohoi a fost sesizată de către Corneliu P. din localitatea Havîrna, judetul Botoșani, cu privire la faptul că fiul său, P. A. de 15 ani, elev al unui liceu din municipiul Dorohoi, este șantajat de către o persoană necunoscută, care sub amenințarea unor acte de violență, i-a pretins un telefon mobil și suma de 30 lei.
În baza sesizării, la data de 29 februarie, poliţiştii Biroului de Investigații Criminale – Poliţia municipiului Dorohoi au organizat un flagrant, împrejurare în autorul a fost surprins în timp ce primea de la partea vătămată bunul şi banii solicitaţi. Autorul a fost identificat în persoana lui Mircea Ionuţ I. de 20 ani, din municipiul Dorohoi, judetul Botoșani.
Cercetările efectuate de poliţişti au stabilit că la începutul lunii februarie 2012, tânărul de 20 de ani l-a abordat pe P. A., oferindu-se să-i asigure ”protecție”, contra unor sume de bani sau bunuri.
Ulterior, mai multe zile la rând, sub amenințarea unor acte de violență, suspectul i-a pretins un telefon mobil și suma de 30 lei.
Față de Mircea Ionu I. a fost luată măsura reținerii pentru 24 ore în arestul IPJ Botoşani, urmând să fie prezentat astăzi, 01 martie, Parchetului de pe lângă Judecătoria Dorohoi cu propunere de arestare preventivă.
În cauză continuă cercetările, urmând a se propune soluție procedurală.