Patru bebeluşi au fost aduşi pe lume, miercuri, 29 februarie, la Maternitatea Botoşani. Este vorba de doi băieţi şi două fete care s-au născut într-un an bisect.
Medicul Maria Olaru, managerul Spitalului de Obstetrică şi Ginecologie, a declarat că numărul bebeluşilor născuţi pe 29 februarie ar putea fi şi mai mare.
„Mai sunt câteva mame în travaliu şi s-ar putea ca pe 29 februarie să fie mai multe naşteri. Primul copil a fost născut, marţi, 29 februarie, de o mămică de 18 ani, iar al patrulea de o mamă care mai are încă zece copii acasă„, a precizat Maria Olaru.
„Sper că va fi un copil norocos. Îi voi pune numele Iasmina şi mă mai gândesc la un nume de sfânt, Ioana probabil. S-a născut la 40 de minute după miezul nopţii. Aşa a fost să fie.Trebuia să nasc pe 2, dar s-a grăbit un pic„, a spus tânăra mămica, Mihaela Avasiloaie.
Persoanele născute pe 29 februarie au ocazia să îşi serbeze ziua de naştere o dată la patru ani.
Luna februarie are 29 de zile o dată la patru ani pentru că Pământul realizează mişcarea de revoluţie în jurul Soarelui în 365 de zile şi şase ore. Fără această zi anotimpurile nu ar mai corespunde lunilor din calendar. Anii cu 366 de zile se numesc bisecţi.