Cei nouă parlamentari botoşăneni continuă să absenteze de la lucrările în Parlament. Potrivit unui top al absenţilor atât în Camera Deputaţilor cât şi în Senat, publicat recent de Institutul de Politici Publice (IPP), în primele 50 de locuri figurează şi doi botoşăneni, senatorul UNPR Liviu Câmpanu apărând pe locul 25 cu o prezenţă de 27%, iar deputatul liberal Florin Ţurcanu pe locul 45, cu o prezenţă de 50%. Ceilalţi deputaţi şi senatori au o prezenţă peste 50%. Astfel, Andrei Dolineaschi (PSD) figurează cu o prezenţă de 54% (locul 61), Cătălin Obuf Buhăianu (PD-L) cu 61% (locul 77) şi Costică Macaleţi (PSD) cu 74% (locul 150). Deputaţii democrat – liberali Stelică Iacob Strugaru şi Neculai Rebenciuc pot fi trecuţi în topul celor prezenţi, după ce au participat la 77%, respectiv 82% din lucrări.
În ceea ce priveşte senatorii, atât democrat-liberalul Daniel Humelnicu cât şi social-democratul Gheorghe Marcu au înregistrat o prezenţă bună, fiind pe locurile 58 şi 68, primul senator participând la 67% din şedinţe, iar Gheorghe Marcu la 72% dintre acestea.
Sursa: Monitorul de Botoşani
Cei cu prezenta mica oare mai au tupeul sa se prezinte in fata noastra pentu a mai fi odata votati ? Cred ca nu ne cred atat de prosti !!! … sau poate ca DA ?
Turcanu lipseste de la astfel de sedinte, dar el doreste sa candideze la primaria botosani. Ce sa faca acest om la primarie? Altceva decat sa mature scarile nu-l vad.