Vicepreşedintele Consiliului Judeţean, Mihai Aroşoaie, se ocupă de Direcţia Judeţeană de Drumuri şi Poduri, însă nu ştie ce conţine contractul de deszăpezire încheiat între direcţie şi firma care a câştigat licitaţia. Acesta a declarat presei că nu a văzut acest contract şi nici nu l-a cerut de la conducerea DJDP, deşi are în subordine această instituţie de aproape un an.
„Nu ştiu exact ce spune contractul. Nu l-am semnat eu. Nu am văzut contractul. Nu l-am cerut de la conducerea instituţiei„, a spus Aroşoaie.
Declaraţia acestuia a venit după ce a fost întrebat de ziarişti din ce bani va fi plătită deszăpezirea la drumurile judeţene. Numai pe luna ianuarie, factura la deszăpezire la drumurile judeţene ajunge la 2.200 lei. Aroşoaie a declarat că propunerea liderilor USL, aceea de a lua câte 200 de milioane lei vechi de la cele 50 de primării USL şi a-i direcţiona către DJDP nu a fost acceptată, aşa că singura soluţie ar fi judecarea cu celeritate a procesului intentat de Instituţia Prefectului Consiliului Judeţean.
„Propunerea noastră nu a fost acceptată, în sensul că se adunau zece miliarde lei vechi pentru drumuri. Suntem acum la data la care solicităm judecarea cu celeritate a procesului, pentru că în felul acesta vedem ce se întâmplă. Stă în puterea părţilor procesuale care poate cere un termen mai scurt. Dacă nu se judecă cu celeritate, stăm şi aşteptăm„, a adăugat Aroşoaie.