Întâlnire la Prefectură între prefecţii de după Revoluţie

fostii prefecti ai judetului Botosani
fostii prefecti ai judetului Botosani

Prefecţii care  au condus judeţul după Revoluţie s-au întâlnit, vineri, la Prefectură, într-un cadru festiv. Evenimentul a fost organizat de actualul prefect Cristian Roman, care a dorit, prin inaugurarea unei galerii foto cu foştii prefecţi, să îşi manifeste recunoştinţa faţă de aceştia.

Viorel Alexandru, Mihai Baltă, Alexandru Simionovici, Costică Macaleţi, Gheorghe Sorescu au dat curs invitaţiei, mai puţin Ion Diaconu. De asemenea, la întâlnirea prefecţilor pe care i-a avut judeţul în ultimii 22 de ani au fost prezenţi funcţionarii Prefecturii, Vasile Capota, preşedintele Asociaţiei Comunelor Botoşani, dar şi profesorul Constantin Cojocariu, care a scris cartea” Judeţul Botoşani-structuri administrativ teritoriale”, în care se vorbeşte şi de prefecţii Botoşaniului de după Revoluţie.

Vezi ce au povestit foştii prefecţi pe perioada când au reprezentat Guvernul în teritoriu 

prefectul Cristian Roman si fostul prefect Mihai Balta
prefectul Cristian Roman si fostul prefect Mihai Balta

Le mulţumesc în mod special tuturor colegilor mei care au acceptat invitaţia. Poate evenimentul nu are un prea mare interes pentru toată lumea, dar pentru noi, toţi cei care vă stăm în faţă, are o semnificaţie deosebită.Noi anul trecut am vrut să facem această întâlnire. Era pregătită, dar din cauza mea nu s-a mai realizat, pentru că am fost chemat, împreună cu toţi prefecţii de primul ministru„, a spus prefectul Cristian Roman.

Profesorul Constantin Cojocariu a făcut o trecere în revistă a evoluţiei unităţilor  administrativ-teritoriale în Moldova şi implicit în judeţul Botoşani.

fostii prefecti Viorel Alexandru si Gheorghe Sorescu
fostii prefecti Viorel Alexandru si Gheorghe Sorescu

Este întâlnirea celor mai înalţi funcţionari de stat care, după evenimentele din decembrie 1989, au reprezentat interesele Guvernului României în judeţul nostru, aşa cum astăzi le reprezintă domnul inginer Cristian Roman„, a spus profesorul Cojocariu.

Portretele celor şapte prefecţi vor rămâne postate pe holul Prefecturii. Cu această ocazie, a fost dezvelită şi o placă omagială.

Primul prefect de după Revoluţie al judeţului Botoşani a fost Viorel Alexandru. Acesta, în momentul în care a fost numit, respectiv în iulie 1990, nu era afiliat la niciun partid politic. A fost numit pe această funcţie la 39 de ani şi a stat până în decembrie 1992.

fostii prefecti Costica Macaleti si Alexandru Simionovici
fostii prefecti Costica Macaleti si Alexandru Simionovici

A urmat Mihai Baltă, care venea din partea PDSR şi care a fost numit pe funcţia de prefect în ianuarie 1993 şi a stat până în decembrie 1996. A urmat Alexandru Simionovici (PNŢCD-CDR), care a fost numit prefect în decembrie 1996 şi a stat până în ianuarie 2001. Costică Macaleţi (PDSR) a fost următorul prefect al judeţului. A fost numit în ianuarie 2001 şi a stat la conducerea Prefecturii până în octombrie 2004.

 Cel mai scurt mandat a fost al lui Ion Diaconu (PNL). Acesta a fost numit în ianuarie 2005 şi a stat până în februarie 2005. A urmat actualul prefect Cristian Roman, care venea din partea PNL şi care a fost numit în martie 2005 şi a stat până în septembrie 2007.

galeria foto prefectiGheorghe Sorescu (PNL) i-a luat locul în septembrie 2007 până în aprilie 2008, respectiv septembrie 2008 până în ianuarie 2009.

În ianuarie 2009, actualul prefect Cristian Roman a fost numit numit din nou prefect din partea PDL.



Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *