Guvernul a eliminat onorariile minime stabilite pentru notari. Ministerul Justitiei a demarat un proiect ce prevede suspendarea acestor onorarii timp de un an, scopul fiind liberalizarea tarifelor si crearea unei competitii mai puternice intre cabinetele notariale.
Pana pe 6 martie, Ministerul Justitiei va identifica actele si lucrarile notariale care vor face obiectul proiectului pilot, iar pana in aprilie va fi redactat proiectul de lege. Acesta urmeaza sa fie actualizat la sase sau 12 luni, pe masura ce Ministerul Justitiei va primi un feedback pe baza unor chestionare care vor fi aplicate atat notarilor, cat si cetatenilor. „Este o masura gandita cu atentie, care sa nu perturbe echilibrul unei profesii care functioneaza foarte bine, dar care sa contribuie la modernizarea ei si la flexibilizarea regulilor de concurenta in cadrul acestei profesii„, a afirmat Catalin Predoiu, ministrul Justitiei.
Demnitarul a mai precizat ca eliminarea onorariului minim ar putea fi aplicata pentru toate categoriile de servicii oferite de cabinetele notariale.