Cel mai mare venit pe cabinet obţinut de un medic de familie din judeţul Botoşani depăşeşte 16.000 lei, iar cel mai mic este de 3.600 lei. Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate spun că medicii de familii care au realizat cele mai multe servicii au obţinut şi venituri mai mari pe cabinet. Discrepanţa este totuşi mare între veniturile pe cabinet menţionate.
„Pentru cei care fac servicii, au servicii şi stau la cabinet nu este o problemă. Pentru cei care nu stau la cabinet este o problemă şi asta nu este decât în favoarea asiguratului„, a declarat Rodica Huţuleac.
Din venitul obţinut pe cabinet medicul trebuie să plătească asistentul, dările la stat pentru el, consumabile, dar şi utilităţile. În cazul medicului de familie care primeşte pe lună 3600 lei, el nu rămâne mai cu nimic în mână dacă îşi plăteşte taxele amintite.
Reprezentanţii Casei Judeţene de Asigurări de Sănătate spun că în cazul cabinetului care a realizat venituri de 16.000 lei, salariul net pe care îl ia medicul în mână depăşeşte cu puţin 3000 lei după ce achită cheltuielile amintite.
Media lunară a veniturilor pe cabinet la medicina de familie din judeţ se situează între 8.000 şi 9.000 lei.
La nivelul judeţului, 163 de medici de familie sunt în contract cu Casa de Asigurări de Sănătate Botoşani.