Festivalul Verii ar putea fi organizat anul acesta. Cel puţin asta spun reprezentanţii Primăriei Botoşani. Această manifestare nu a mai fost organizată de municipalitate de doi ani, din cauza crizei. Festivalul verii s-a organizat în urmă cu doi ani, la sfârşitul lunii august.
„Probabil că vom face Festivalul Verii, dar după alegeri, dacă vom mai fi noi„, a spus viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
Anul trecut s-a anunţat că acest festival va avea loc, însă, în cele din urmă nu a mai fost organizat pe fondul crizei financiare, dar şi a şantierului din oraş.
În acest an, municipalitatea a prins în bugetul local bani pentru organizarea zilelor oraşului, dar şi a sărbătorilor de iarnă. Suma prinsă în buget pentru Zilele Oraşului, care se marchează anual pe 22 şi 23 aprile, este de 80.000 lei, în timp ce suma pentru organizarea sărbătorilor de sfârşit de an se ridică la 295.000 lei. Banii pentru organizarea acestor manifestări nu provind din bugetul local, ci din sponsorizări, susţine viceprimarul Florin Ghiorghiţă.
„Aceasta este o soluţie pe care oricum trebuie să o prinzi. Avem un capitol în buget care înseamnă sponsorizări şi ne-am prevăzut, să spunem, 3 miliarde lei vechi. Cele 3 miliarde trebuie să le defalc după aia pe partea de cheltuieli şi cheltuielile le-am pus pe revelion, zilele oraşului, dar banii respectivi vor veni din sponsorizări. Sunt bani adunaţi la bugetul local, dar din sponsorizări, nu din taxele şi impozitele oamenilor„, a spus Ghiorghiţă.