Contracte cu banca, suspendate în instanţă



banca oameni crediteClientii care ajung in imposibilitatea de a-si plati ratele pot obtine renegocierea contractelor.

Noul cod civil intrat in vigoare in toamna anului trecut ofera posibilitatea clientilor bancilor de a cere expres in instanta renegocierea contractelor si chiar suspendarea lor. Astfel, se reglementeaza teoria impreviziunii, ceea ce este definita ca un dezechilibru produs dupa incheierea contractului din cauza caruia obligatia devine excesiv de oneroasa (n.r., impovaratoare). Clientul se poate adresa instantei invocand aceasta reglementare, insa dupa ce initial a solicitat bancii renegocierea contractului, si numai daca acesta s-a incheiat dupa data de intai octombrie 2011.

Totusi instanta apreciaza schimbarea exceptionala a imprejurarilor si faptul ca debitorul nu si-a asumat riscul aparitiei dezechilibrului si nu si-l putea asuma. „Circumstantele noi trebuie sa-l puna pe debitor intr-o postura economica foarte dificila. Un exemplu ar fi acela in care s-ar ajunge la o situatie chiar falimentara, insa posibilul faliment nu este singurul caz care ar atrage aplicarea teoriei impreviziunii”, spun specialistii de la Consiliul Superior al Magistraturii.

In cazul in care cererea este intemeiata, instanta poate decide renegocierea contractului, recalcularea ratelor si chiar suspendarea platilor pana la o perioada de trei ani.

Criza economica prin care trece Romania a facut ca multe dintre contractele de credit sa nu mai poata fi achitate de catre clienti, insa nu toate situatiile se incadreaza in prevederile legale.

Datele publicate de Banca Nationala a Romaniei arata ca in judet nivelul restantelor a ajuns la sfarsitul lunii decembrie anul trecut la 216,9 milioane lei, un record istoric.

Sursa: Monitorul de Botosani

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *