Societatea Nova Apaserv aduce la cunoștinţă utilizatorilor serviciilor de apă și de canalizare că facturile tipărite emise pentru luna ianuarie 2012 vor ajunge la sediile și domiciile acestora cu întârziere datorită condiţiilor meteo deosebite din această perioadă, transportul facturilor între sediul prestatorului și Botoșani fiind grav afectat în judeţele din Sud-Estul țării.
„Asigurăm utilizatorii că de îndată ce expedierea facturilor poate fi efectuată spre Botoșani distribuirea se va face cu maximă operativitate. Pentru instituțiile publice și agenții economici începând cu data de 14.02.2012 se vor distribui copii ale facturilor conforme cu originalul. Ne cerem scuze pentru această situație neprevăzută”, se precizează într-un comunicat de presă al societăţii.