Până acum, în 2012, Inspectoratul Teritorial de Muncă (ITM) a înregistrat un număr de 22 de cazuri în care angajaţii şi-au reclamat şefii că nu le plătesc salariile la timp sau chiar deloc.
Cele mai multe sesizari au fost făcute de către botoşăneni care lucrează în construcţii, confecţii, dar şi la firme de pază şi protecţie.
„Inspectorii de muncă efectuează controale la unităţile respective şi dispun măsuri de achitare a salariilor, cu termene precise de realizare, după care în cazul în care angajatorul refuză punerea în aplicare a acestor măsuri, aceşti angajatori vor fi sancţionaţi contravenţional, urmând ca persoanele nedreptăţite să se adreseze instanţei de judecată pentru recuperarea prejudiciului”, a declarat inspectorul şef adjunct al ITM, Leo Kohut.