Comunicat de presă PSD: Fenomenele meteo extreme din ultima perioada, au făcut ca mii de români să rămână în frig, izolaţi şi înfometaţi.
Pentru a veni în sprijinul sinistraţilor din zonele afectate de înzăpeziri, viscol şi ger, care se confruntă în acest moment cu o situaţie tragică şi care au nevoie urgenta de ajutor, Organizaţia Judeţeană PSD Botoşani demarează o campanie umanitară care vizează colectarea de: produse de necesitate imediată – precum pături, îmbrăcăminte de stricta necesitate, alimente neperisabile, (făină, ulei, mălai, zahăr, orez, conserve, paste făinoase biscuiţi, apă minerală, etc.) dar şi aparate de încălzire -sobe de mici dimensiuni, cât şi lopeţi pentru deszăpezire.
Facem pe această cale un apel către toate persoanele fizice şi juridice de a face donaţii pentru ajutorarea acestor persoane.
Aşteptăm astfel la sediul PSD, din strada Ştefan Luchian, nr. 29, pe langa membrii organizatiei toţi oamenii care vor să întindă o mână de ajutor semenilor aflaţi în dificultate.
Dragi botosăneni în aceste momente solidaritatea este esenţială. Vă rugăm să fiţi alături de noi în această campanie de suflet şi implicit de toate persoanele aflate în acest moment într-o situaţie extrem de dificilă. Este dacă vreţi un gest de revanşă pentru modul în care am fost şi noi ajutaţi în anul 2010 când judeţul nostru a fost lovit de inundaţii.
domnilor consilieri de la psd si alte partide politice,i-a donati dvs banii pentru alegeri.