Preşedintele organizaţiei municipale a PNL, Gheorghe Iavorenciuc, a declarat că se va alătura protestatarilor din Piaţa Revoluţiei, în semn de solidaritate cu aceştia. Acesta a spus că va purta şi o banderolă albă în timpul protestului.
„O parte din oamenii municipiului îşi exprimă nemulţumirea în speranţa că se va schimba ceva în ţara aceasta. Ei aşteaptă ca această clasă politică să se schimbe. Am spus că voi ieşi şi eu, că voi purta o banderolă albă, pentru că noi, organizaţia municipală a PNL, dorim o schimbare şi suntem alături de toată populaţia municipiului care crede în schimbare. Noi vrem să aibă un viitor pe care ei şi-l doresc„, a spus Iavorenciuc.
Acesta nu a spus însă de când va începe să se alăture protestatarilor din Piaţa Revoluţiei.
Va iesi 5 minute cat sa faca o poza, iar apoi se va duce la caldurica.
Asta nu a inteles ca si el face parte din clasa politica pe care toti o vor inlaturata din Romania. Astia sunt de fapt politicienii „cu state”, o dau cotita pana cad tot ei in picioare. Pentru ei de fapt conteaza electoratul doar inaintea alegerilor.