Modern Calor: Pentru al doilea an consecutiv, PSD Botoșani cere scumpirea gigacaloriei

Modern CalorPentru al doilea an consecutiv, PSD Botoșani cere scumpirea gigacaloriei, se precizeaza intr-un comunicat al Modern Calor. În cadrul ședinței de Consiliu Local destinate dezbaterii și aprobării bugetului municipiului reședință de județ, consilierii social-democrați au solicitat scăderea subvenției acordată de municipalitate pentru sistemul de termoficare, măsură ce conduce implicit la creșterea prețului plătit de populație pentru căldura produsă în sistem centralizat.

               După ce ani de-a rândul au împins spre faliment operatorul de termoficare, social-democrații critică acum tocmai faptul că societatea funcționează eficient și necesită, cu fiecare an, mai puțini bani de la bugetul local.  În 2011 Modern Calor a realizat un profit de 1,9 milioane de lei,  aproape 90% din sumă întorcându-se la bugetul local, iar acest lucru pare să nemulțumească politicienii locali ai opoziției.

               Adevărul este că investițiile realizate în ultimii ani de municipalitate, precum și cele  aflate în derulare, din fonduri europene,  au dus la scăderea prețului total al agentului termic. De aceea, subvenția solicitată a scăzut în 2012 cu 30% față de cea din 2011. Noul an va aduce și realizarea unui nou CET care, alături de modernizările ce mai sunt de făcut, va face ca subvenția municipalității pentru acest serviciu de utilitate publică să scadă cu fiecare an, urmând ca, în câțiva ani, să fie eliminată integral.

               Fără a veni, în trecut sau în prezent, cu soluții de îmbunătățire a serviciilor oferite populației, domnii consilieri din opoziție solicită acum scumpirea căldurii la Botoșani. După ce în Consiliul Județean, împreună cu tabăra liberală, PSD a lăsat municipiul Botoșani fără fonduri, votând alocarea banilor către alte localități din județ, acum solicită noi neajunsuri pentru locuitori ai municipiului.”, este declarația lui Ion Diaconu, directorul general al SC Modern Calor SA. 

               Actuala conducere a operatorului de termoficare cere opoziției să gândească în perspectivă și să aprecieze eforturile făcute deja pentru ca operatorul de termoficare să ajungă, așa cum se întâmplă în Uniunea Europeană, să contribuie la bugetul local și nu să fie susținut de acesta, se mai spune in comunicat.

3 thoughts on “Modern Calor: Pentru al doilea an consecutiv, PSD Botoșani cere scumpirea gigacaloriei

  1. D-le Diaconu,ori esti greu de cap,ori esti un impostor.Consilierii au solicitat o reducere a sumei alocate de la bugetul primariei in concordanta cu profitul obtinut de Modern Calor.Nu este corect ca din cei 100.000 de locuitori ai municipiului care contribuie cu cate 2 milioane de lei vechi la Modern Calor,sa beneficieza doar putin peste 30.ooo locuitori,abonati la Modern Calor,drept subventie pentru caldura. Este o inechitate grosolana,o sfidare la adresa a 70% din populatia municipiului.De ce, D-le Flutur jecmaniti 70.000 de cetateni ai Municipiului Botosani ? Chiar nu va pasa de acestia ? Va sunt dusmani ?

  2. USListilor dati banii luati Botosaniului in Consiliul Judetean, nu va mai plangeti ca nu sunt bani destui in bugetul local.Peste 40 de miliarde luati de la botosaneni au ajuns in buzunarele lui Turcanu si Marcu

  3. PSD vrea sa distruga sistemul centralizat pentru ca firmele care au prosperat din vanzarea centralelor in 2003 sa mai traga un tun pe spinarea oamenilor si in 2012. rusine

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *