Vineri, 3 februarie 2012, membrii Biroului Executiv al Consiliului Național al Elevilor au participat la întâlnirea de la București cu reprezenanții Ministerului Educaţiei, Cercetării, Tineretului şi Sportului, Autoritatea Naţională pentru Sport şi Tineret şi Agenţia Naţională pentru Programe Comunitare în Domeniul Educaţiei şi Formării Profesionale. Reprezentanţii elevilor au prezentat strategia de dezvoltare organizaţională a Consiliului Naţional al Elevilor şi au explicat principalele fundamente pe care este construită strategia, precum şi elementele de noutate pe care aceasta le implică, astfel încât domeniul activităţilor extraşcolare, dar şi domeniul consultativ şi reprezentativ să devină atractiv pentru tineri. Ministrul Secretar de Stat pentru Învăţământul Preuniversitar, Oana Badea, alături de consilierul Ministrului, Romeo Moşoiu şi-au exprimat deschiderea şi interesul faţă de iniţiativele Consiliului Naţional al Elevilor.
Discuţiile dintre cei doi factori decizionali s-au concentrat în jurul programului naţional „Şcoala altfel” care urmează să se desfăşoare în perioada 2-6 aprilie. Consiliul Naţional al Elevilor va juca un rol definitoriu în organizarea şi desfăşurarea activităţilor din această săptămână, astfel încât scopul proiectului, de a implementa educaţia non-formală în cea clasică, să fie atins. Întâlnirea de lucru cu Szel Lőrincz, vicepreşedintele Autorităţii Naţionale pentru Sport şi Tineret a avut ca scop continuarea parteneriatului educaţional între cele două instituţii, pentru implementarea de proiecte comune. “Consiliul Naţional al Elevilor – Factor al democratismului educaţional” este proiectul Consiliului Naţional al Elevilor pe care Autoritatea îl va sprijini în organizarea celei de-a doua ediţii.
Judetul Botosani a fost reprezentat la aceste intalniri de catre Gavril Florin Alexandru – Vicepresedinte CNE si Presedinte CJE Botosani , dar si de catre doamna Mihaela Gabriela Taranu profesor coordonator CJE Botosani. In urma consultarilor si a dezbaterilor din cadrul judetului Botosani , Gavril Florin a facut cunoscut rezultatul dezbaterilor si solicitarile elevilor , doamnei Ministru Secretar de Stat.