Perioada de selecţie pentru studenţii care doresc să lucreze în Germania, prelungită încă o dată

Pentru că nu au fost ocupate decât 54 de posturi dintr-un număr de 150 disponibile, Agenţia Naţională pentru Ocuparea Forţei de Muncă a decis prelungirea perioadei de selecţie pentru studenţii şi masteranzii care doresc să lucreze în Germania, pe perioada vacanţei de vară.

Astfel, depunerea dosarelor şi susţinerea testului de limbă germană va avea loc în perioada 6-22 februarie, la ANOFM, strada Avalanşei nr 20-22, sector 4 Bucureşti, între orele 9-15.

Locurile de muncă oferite sun în domeniile: servicii, hotel-gastronomie, curăţenie clădiri, agricultură.

Candidaţii trebuie să îndeplinească următoarele condiţii:
• vârsta cuprinsă intre 18 – 35 ani;
• să aibă statut de student (sunt înscrişi la o facultate de stat sau particulară, acreditată conform legii, la curs de zi, colegiu tehnic, colegiu)
• au cunoştinţe bune şi foarte bune de limbă germană (studiu cel puţin 3 ani).
• Să poată şi să dorească să lucreze în Germania minim 2 luni
• Să nu delimiteze pentru locul de muncă, o anumită localitate sau regiune
• Să accepte cât mai multe ramuri de activitate posibile

Documentele necesare sunt următoarele:

• copie buletin sau carte de identitate (cu o valabilitate de min. 6 luni) ;
• opţional, copie paşaport (cu o valabilitate de min 6 luni) ;
• immtrikulationsbescheinigung (adeverinţă destudent), în care să se specifice anul de studii şi ce tip de cursuri urmează – formularul in limba romana si germana este atasat mai jos;
• dovada acreditării facultăţii în situaţia în unei universităţi particulare;
• copie de pe foaie matricolă;
• recomandare de la unul din profesorii de cursuri ;
• 3 poze tip paşaport.
Studenţii care solicită obţinerea unui loc de muncă prin intermediul acestui program nu pot fi mediaţi prin intermediul procedurii nominale (întocmirea contractului de muncă de către un angajator cunoscut individual de titularul contractului). Acest lucru se specifică şi în fişa de informaţii pentru angajarea studenţilor pe perioada vacanţei de vara la punctele 11 şi 12. Studenţii care apar cu solicitări duble vor fi excluşi de la mediere.
Studenţii care vor fi declaraţi admişi în urma selecţiei vor putea afla date cu privire la viitorul loc de muncă începând cu mijlocul lunii aprilie 2012 şi vor trebui să anunţe în cazul în care nu doresc să accepte locul de muncă.
Verificarea cunoştinţelor de limbă germană – testarea candidaţilor – se va efectua în scris, prin completarea unui chestionar, în limba germană şi oral prin participarea la un interviu.
Informaţii suplimentare sunt disponibile la adresa:

http://www.muncainstrainatate.anofm.ro/selectie-pentru-studentii-care-doresc-sa-desfasoare-o-activitate-lucrativa-pe-durata-vacantei-de-var

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *