Viscolul afectează starea drumurilor

utilaje de deszapezireDrumarii au din nou probleme cu iarna. Din cauza viscolului şi a ninsorilor din cursul nopţii de sâmbătă spre duminică, pe partea carosabilă se formează pe mai multe drumuri suluri de zăpadă.

Directorul Direcţiei Judeţene de Drumuri şi Poduri susţine că viscolul afectează circulaţia pe drumurile Dorobanţi- Podeni, Gulioaia- Dângeni, Coţuşca- Rădăuţi Prut, Rediu- Călăraşi şi Rediu- Răuseni.

Nu sunt drumuri închise, dar se formează suluri care ajung şi până la jumătate de metru. Încercăm să păstrăm deschis traficul„, a declarat, pentru BotosaniNews, directorul DJDP, Romeo Caciuc.

DJDP acţionează cu 33 de utilaje.

Secţia Drumuri Naţionale susţine că acţionează cu 17 utilaje pentru a face faţă ninsorii şi viscolului.

„Nu sunt drumuri blocate. bate vântul cu circa 20 de km/h şi se mai formează cavalerii de zăpadă. Circulaţia se desfăşoară în condiţii de iarnă„, a spus directorul SDN, Liviu Mihalache.

One thought on “Viscolul afectează starea drumurilor

  1. Pe la Saveni circula masinile de deszapezire dar cu plugul sus si fara sa imprastie material antiderapant.cred ca au iesit si ele putin la plimbare.pe ninsoarea asta e chiar frumos.

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *