Reprezentanţii Primăriei Botoşani vin cu noi promisiuni în ceea ce proveşte reabilitarea străzii Primăverii. Această investiţie a fost prinsă în buget şi în urmă cu doi ani, au existat promisiuni şi anul trecut că vor veni fonduri de la nivel central, însă până la această dată nimic concret. Viceprimarul municipiului Botoşani, Cătălin Alexa, a declarat că reabilitarea străzii Primăverii a fost prinsă în bugetul pe 2012, fiind alocată într-o primă etapă suma de 500.000 lei numai pentru partea de reabilitare străzii, nu şi a liniei de tramvai.
„Vom aloca nişte bani pentru strada Primăverii, obligatoriu. Prin bugetul local nu avem prinse multe investiţii, pentru că marea majoritate a banilor sunt blocaţi pe investiţiile pe fonduri europene. O să mai actualizăm nişte proiecte tehnice şi vom vedea în măsura posibilităţii ce fonduri vom mai prinde pentru alte câteva străzi, respectiv Nicolae Iorga, Drumul Tătarilor, Crinilor„, a spus viceprimarul Cătălin Alexa.
De asemenea, în bugetul din acest an au fost prinse fonduri şi pentru reabilitarea faţadelor clădirilor din Centrul Vechi. Este vorba de 300.000 lei.
„Unde sunt şi proprietăţi private facem o înţelegere cu proprietarul de la parter, iar Locativa face reabilitarea la etaj. Ei vor plăti partea lor de lucrări, însă dacă ne uităm, partea mare de finisaj este la etaj, unde sunt şi elemente ornamentale„, a mai spus Alexa.