Preşedintele FC Botoşani, Valeriu Iftime, a declarat, marţi, într-o conferinţă de presă, că primarul Botoşaniului, Cătălin Flutur, „vrea cu tot dinadinsul” promovarea în prima ligă. El a declarat, însă, că promovarea în primul eşalon „nu ţine doar de bani”, ci şi de lotul şi de jocul echipei.
„Primarul vrea promovarea din tot dinadinsul. Şi nu numai primarul. toată lumea vrea promovarea. Din oraş doar răii nu vor promovarea. Cine nu ar vrea să audă că FC Botoşani joacă cu Dinamo„, a spus Iftime, care a subliniat că achiziţiile din această iarnă sunt puţine pe lângă ce ar avea nevoie Botoşaniul.
Cu toate acestea Iftime a spus că lotul actual nu poate poziţiona echipa pe locul 10.
„Dacă terminăm pe zece cu echipa asta, suntem proşti. Eu, Cornel, dar cel mai prost e Orac. dacă terminăm pe zece, eu îi rup carnetul lui Orac şi măd duc acasă„, a precizat şeful grupării botoşănene.
Potrivit preşedintelui FC Botoşani, bugetul de salarii al clubului a crescut, după transferurile de iarnă, cu peste 100.000 de euro.
„Dacă nu reuşim să ajungem printre primele două echipe, cel puţin să creăm o atmosferă de club profesionist şi cei care sunt pe lângă club astăzi să vadă cum se pregăteşte un fotbalist care a jucat în Champions League sau în Europa League„, a spus Iftime.
Noii fotbalişti ai FC Botoşani, care au fost transferaţi în această iarnă, au fost prezentaţi oficial, marţi, într-o conferinţă de presă organizată la sediul clubului. Alin Bordeanu, Ciprian Stanciu, Lorincz Iozsef, Bogdan Ghiceanu, Daniel Balan şi Marian Vintilă sunt jucătorii care, alături şi de Dinu Todoran, vor pune umărul pentru îndeplinirea obiectivului echipei în acest sezon: promovarea în prima ligă.
„Am fi vrut mai mult la Botoşani, dar în momentul acesta toţi cei care au vrut să vină la Botoşani i-am adus. Eu visez frumos. Eu am speranţă. Am speranţa că vom face un retur frumos. Este foarte important cum se va lega echipa asta. Sunt echipe care aduc fotbalişti buni şi credinţa că asta este totul. Şi nu e deloc aşa. Sunt fotbalişti care nasc din nimic. Dacă sunt puşi bine în teren de antrenor, iar noi ştim să îi motivă, nu numai material, sunt convins că putem face un lucru bun„, a adăugat Valeriu Iftime.