Instituţia Prefectului judeţului Botoşani a încheiat un protocol de colaborare cu Biroul Teritorial Suceava al Avocatului Poporului.
Potrivit protocolului, Instituţia Prefectului va pune la dispoziţie un birou, cu logistica necesara, pentru ca reprezentantul Avocatului Poporului să poată susţine audienţe pentru peroanele care au de semnalat încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti. S-a convenit că audienţele să fie susţinute la Botoşani, în a doua miercuri din fiecare lună şi la Dorohoi, la Oficiul prefectural, în a treia miercuri din fiecare lună.
În baza aceluiaşi protocol, cele două instituţii vor organiza şi desfăşura activităţi de informare, educare, monitorizare şi dezbateri publice în scopul apărării drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti.
Instituţia Prefectului va primi şi direcţiona către reprezentantul Avocatului Poporului petiţiile care semnalează încălcări ale drepturilor şi libertăţilor cetăţeneşti şi a căror soluţionare excede competenţelor sale.