Prefectul judeţului a semnat şi depus miercuri, la instanţa de contencios administrativ de pe lângă Tribunalul Botoşani, acţiunea privind solicitarea de anulare a hotărârii nr. 1/09.01.2012, privind repartizarea sumelor defalcate din unele venituri ale bugetului de stat pe unităţi administrativ-teritoriale, pentru finanţarea cheltuielilor privind drumurile judeţene şi comunale, precum şi pentru susţinerea proiectelor şi programelor de dezvoltare locală, pe anul 2012.
Motivaţia acţiunii este aceeaşi care a fost dată şi în solicitarea de revocare a hotărârii formulată către Consiliul Judeţean.
Potrivit legislaţiei în vigoare, actul atacat este suspendat de drept, Consiliul Judeţean Botoşani, consiliile locale şi Direcţia Generală a Finanţelor Publice fiind notificate în acest sens.
În acelaşi timp, prefectul nu îşi mai poate retrage acţiunea, însă ea poate rămâne fără obiect în cazul în care Consiliul Judeţean revocă hotărârea şi adoptă o alta, respectând criteriile legale de repartizare a fondurilor.
Consiliului Judeţean Botoşani şi consiliilor locale li s-au solicitat să întocmească proiectele proprii de buget fără a cuprinde sumele repartizate prin HCJ nr. 1/09.01.2012, urmând ca aceste sume să fie incluse după soluţionarea definitivă şi irevocabilă a litigiului, prin rectificare bugetară