Fosta consilieră a deputatului PD-L Cătălin Buhăianu, Simona Huţanu, şi Paul Ciubotaru au fost reţinuţi, luni seară, de procurorii Parchetului de pe lângă Tribunalul Botoşani pentru 24 de ore. Cei doi sunt acuzaţi de complicitate în cazul tâlhăriei de pe strada Petru Rareş, de pe 28 decembrie 2011.
Simona Huţanu este soţia principalului suspect care se află deja în arest preventiv, Daniel Huţanu.
„Învinuita a ascuns probe ale cauzei şi a exercitat presiuni asupra părţilor cauzei pentru a-şi schimba declaraţiile astfel încât să se ajungă la o alta încadrare juridica a faptei„, a declarat procurorul Dragoş Bujorean.
Cei doi vor fi prezentaţi, marţi, în faţa instanţei cu propunerea de arestare preventivă.
Tot în acest caz au mai fost audiaţi şi Aurelia Fediuc, sora Simonei Huţanu, şi tatăl acesteia, Aurel Fediuc.
Jaf în stradă înregistrat video
I s-a făcut rău la Parchet, în timpul audierilor în dosarul tâlhăriei de 37.000 de euro
Încă o reţinere în cazul tâlhăriei de 37.000 de euro
Sechestru pe bunurile tâlharilor de 37.000 de euro
Primele imagini cu autorii tâhăriei de 37.000 de euro
Doi dintre autorii tâlhăriei de pe Petru Rareş au ajuns după gratii
Paulica sincer la tine nu ma asteptam
stai linistit bre astea sint reglari de conturi. trebuie de vazut ai cui bani se rulau de catre camatarul asta cinstit si victimizat de presa?!
Marea sansa a actului de justitie este procurorul. Nu e din Botosani, asa ca nu a avut timp sa fie deformat. Este asa cum trebuie sa fie un procuror: incisiv, impartial, nu este nici influentat si nici fentat de politisti. Si in felul acesta va gasi toate persoanele cu participare si vinovatie in talharie. Toate. Poate si pe cele din sistem care au ingreunat, deviat sau chiar impiedicat infaptuirea justitiei.