Un şofer din comuna Rădăuţi Prut a refuzat recoltarea de probe biologice, după ce a fost implicat într-un accident rutier cu avarii. Luni, în jurul orei 16.30, poliţiştii Secției Rurale nr.7 Darabani s-au sesizat din oficiu cu privire la faptul că Dan J. de 41 ani din satul Rediu, comuna Rădăuți Prut, judeţul Botoșani a condus un autoturism pe un drum sătesc din localitatea Rediu, fiind implicat într-un accident rutier soldat cu avarii.
Conducătorul auto a fost testat cu fiolă alcoolscop, al cărui reactiv s-a înverzit în proporţie de 85%. Ulterior i s-a solicitat conducătorului auto să se deplaseze împreună cu poliţiştii la o unitate medicală pentru a-i fi recoltate probe biologice de sânge în vederea stabilirii alcolemiei, lucru pe care l-a refuzat.
Şoferul este cercetat pentru săvârșirea infracțiunii de refuzul, împotrivirea ori sustragerea conducătorului unui autovehicul de a se supune recoltării probelor biologice sau testării aerului expirat.