Femeia terminase programul, în jurul orei 22,30, şi se îndrepta spre casă, în Tulbureni. Marilena Pintilie a luat tramvaiul 101 din staţia Gară pentru a se deplasa spre locuinţa sa. A coborât la staţia Podul de Piatră unde a fost atacată de un individ necunoscut şi lovită. S-a deplasat la Spitalul Judeţean Mavromati Botoşani pentru investigaţii medicale, eliberându-i-se certificat medical pentru perioada 20 – 25 ianuarie, se precizează într-un comunicat al Inspectoratului Teritorial de Muncă.
„Salariata Pintiliei Marinela este în vârstă de 40 ani şi o vechime la locul de muncă de 3 luni. Accidentul a survenit în timpul şi pe traseul normal al deplasării de la locul de muncă la domiciliu încadrandu-se în categoria accidentelor de muncă de traseu. Cercetarea evenimentului va fi efectuată de către societatea Carrefour România, punct de lucru Botoşani„, se mai spune în comunicat.
One thought on “O angajată a hypermarketului Carrefour, bătută în plină stradă de un necunoscut”