Ştefan Ţarcă, liderul CNSLR Frăţia Botoşani: Oamenii sunt supăraţi pentru orgoliul nemăsurat al actualei puteri şi pentru tratarea cetăţenilor cu nesimţire

Stefan Tarca, liderul CNSLR Fratia BotosaniPreşedintele CNSLR Frăţia Botoşani, Ştefan Ţarcă, susţine că oamenii au ieşit în stradă din cauza sărăciei, însă, mai spune el, oamenii sunt supăraţi pentru „orgoliul nemăsurat al actualei puteri şi pentru tratarea cetăţenilor cu nesimţire”. Liderul de sindicat a declarat, vineri, într-o conferinţă de presă, că îi este jenă de lozincile pe care le-a auzit strigate la aceste proteste.

Îmi aduc aminte de atitudinea lui Băsescu faţă de popor şi mă întreb: dacă Băsescu rămâne până la finalul mandatului, cum să mă reprezinte omul acesta? Cum să-i reprezinte pe cetăţenii români, care i-au spus : <Ieşi afară, javră ordinară>. Eu aş vrea să am un preşedinte cu demnitate, la care să mă uit cu respect. Din păcate, în România nu se poate lucrul acesta„, a spus Ştefan Ţarcă.

Acesta a criticat poziţia guvernanţilor de reîncepere a dialogului social.

Dar de ce l-au întrerupt? Au distrus sindicatele, ca să nu mai ieşim noi la proteste. Şi ce au câştigat: proteste fără organizatori”, a mai spus Ţarcă.

Acesta a ţinut să precizeze că la nivel local dialogul dintre sindicate cu reprezentantul Guvernului în teritoriu a fost mai bun ca în ţară, dar nu suficient.

4 thoughts on “Ştefan Ţarcă, liderul CNSLR Frăţia Botoşani: Oamenii sunt supăraţi pentru orgoliul nemăsurat al actualei puteri şi pentru tratarea cetăţenilor cu nesimţire

  1. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Comunist sadea, imbuibat si inainte si dupa revolutie din banii fraierilor de la sindicat. Tu ii reprezinti pe cei care muncesc, trantorule. Acusi vei lua pensie dupa o viata de nemunca, javra ordinara!

  2. De ce vorbeste domnul din imagine avand sigla unui partid in spate? Sau, ca raspuns pentru intrebarea pur retorica, e un soi de rasplata obligatorie pentru indemnizatia de consilier judetean incasata vreme indelungata, dupa ce a fost propulsat de acelasi partid politic… Nu cumva sindicatele au fost distruse, in buna masura, de proprii lideri? Vezi cazuri de genul Marius Petcu…

  3. Este domnu` atat de patriot, incat are nevoie sa fie reprezentat de un presedinte ? a avut grija sa se reprezinte singur .. nu cred ca are nevoie deacu` inainte .. ! ar trebui sa se abtina cu comentariile si sa isi vada incontinuare de ale lui cum a facut`o si pana acum !!!

  4. [MARKED AS SPAM BY ANTISPAM BEE | Server IP]
    Pai Stefan Tarca – lider de sindicat = membru marcant la PSD Botosani. Nu stiati? Si mai zice ca el reprezinta societatea civila? Nu le este rusine sa prosteasca botosanenii pe fata ?

Lasă un răspuns

Adresa ta de email nu va fi publicată. Câmpurile obligatorii sunt marcate cu *