Deputatul PDL Cătălin Buhăianu nu a primit anul trecut cadouri valoroase pe care să le declare. Acesta a precizat că atenţiile primite constau doar în agende, pixuri şi flori.
„Ziua de naştere mi-am serbat-o într-un cadru restrâns, iar de la familie primeşti cadouri mai mult simbolice, de suflet, iar de la colegi am primit o agendă, un pix, un buchet de flori…Cutuma în cadrul grupului nostru parlamentar este că cei care îşi serbează ziua de naştere în luna respectivă organizează o masă, iar ceilalţi vin… În general toţi ieşim pe minus când facem ziua de naştere, dacă e să cuantificăm cadourile pe care le primim”, a spus Buhăianu.
Potrivit legii, demnitarii trebuie să declare cadourile de peste 50 de euro primite în exerciţiul funcţiei. Cadourile estimate a valora până în 200 euro pot fi pastrate de demnitar, cele evaluate peste aceasta suma putând fi pastrate dacă demnitarul achită diferenţa între 200 euro şi valoarea cadoului respectiv.
de ce nu lasati omul in pace? a economisit niste bani ca sa se poata muta..