În numele membrilor de sindicat pe care îi reprezentăm ne exprimăm susţinerea faţă de cetăţenii din România care au protestat şi vor protesta paşnic în aceste zile şi care solicită demisia preşedintelui Traian Băsescu şi a Guvernului Boc, se arată într-o scrisoare deschisă semnată de liderul Cartel Alfa Botoşani, Marius Oroşanu.
Ne alăturăm demersului şi protestăm împotriva incompetenţei actualului Guvern şi a Preşedintelui Traian Băsescu. Guvernul continuă să creadă că asumarea răspunderii guvernamentale reprezintă soluţia perfectă pentru înfăptuirea reformelor în România şi abuzează de această procedură. A venit momentul ca această guvernare să-şi asume răspunderea pentru eşecul măsurilor de austeritate iresponsabile pe care le-a luat şi pentru care plătesc doar românii simpli. După mai bine de 22 de ani de la Revoluţie, viaţa majorităţii românilor este mult mai grea decât pe vremea comunismului.
Cei pe care i-am ales în Parlamentul României vor trebui de această dată să respecte dorinţa milioanelor de români care protestează sub diferite forme pentru demiterea acestui Guvern. Guvernul Boc este cel mai mare pericol pentru România, de aceea trebuie demis imediat. Incompetenţa, măsurile aberante şi abuzurile actualei puteri au adus ţara pe marginea prăpastiei şi pe actualul presedinte şi prim-ministru la cele mai scăzute cote de încredere de după Revoluţie. Prin acţiunile lor democratice din aceste zile, românii au arătat cât se poate de clar că s-au săturat de Băsescu, Boc şi PDL şi că sunt pregătiţi să îşi câştige încă o dată libertatea şi demnitatea la fel cum au facut-o în 1989, protestând împotriva anilor de umilinţă şi sfidare la care au fost supuşi de actuala putere.
Dialogul social, element obligatoriu într-o societate democratică, a fost distrus de actualii guvernanţi prin asumarea răspunderii pe legislaţia în acest domeniu. Legile adoptate au confirmat că actualul guvern nu are în vedere existenţa dialogului în realizarea reformelor. Cele mai multe decizii cu efecte la nivelul întregii populaţii au trecut peste solicitările formulate de reprezentanţii societăţii civile (sindicate, patronate, ONG-uri), iar unele n-au avut în spate nici măcar o dezbatere publică. Manifestările de acum demonstrează că lipsa dialogului social invită din păcate la violență, iar Guvernul și Președinția se dovedesc prea puțin responsabile în gestionarea unui conflict de proporții sociale.
Condamnăm ferm orice acte de violență din timpul acestor manifestări şi considerăm că aceste acțiuni pot și trebuie să fie desfăşurate pașnic.
În numele membrilor Uniunii Sindicale Teritoriale Cartel ALFA filiala Botoşani, ne exprimăm susţinerea faţă de românii care protestează paşnic şi solicităm demisia cuplului Băsescu-Boc şi organizarea în regim de urgenţă a alegerilor parlamentare anticipate.